Adăpostul postum construit din lemn după modelul casei ţărăneşti are o bogată sinonimie locală: sicriu, cosciug, copârşeu, tron, raclă, ladă, jgheab, lemn, sălaş, casă de brad, luntre. El este o copie redusă la scară a casei vechi cu plan monocelular, cu patru pereţi şi cu acoperiş în patru ape.
Lemnarul satului construieşte două tipuri de locuinţe: înalte pentru vii şi scunde, aproape plate, pentru morţi. În Moldova şi, local, în alte zone ale ţării, sicriul are una sau două ferestruici pătrate, dreptunghiulare sau triunghiulare în pereţii laterali ai sicriului, de o parte şi alta a capului, închise, uneori, cu geam.
Mai rar, ferestrele mortului sunt amplasate în acoperişul sicriului, în dreptul ochilor. În zona Neamţului sicriul are o singură fereastră care indică, după locul unde este plasată, sexul celui înmormântat: în stânga pentru bărbaţi şi în dreapta pentru femei (Ciubotaru, 1986, p. XV).
Pereţii locuinţei postume sunt îmbrăcaţi în pânză albă precum pereţii casei văruiţi cu var. Sicriul preia două funcţii de bază ale casei obişnuite: odaie pentru somn şi cămară pentru alimente.
Acolo sunt aşezate cu grijă obiecte menite să-i asigure defunctului un somn odihnitor (pernă, cearceaf, pătură sau cergă sub mort), merinde pentru drum (colac în mână sau pe mâna mortului, nuci, mere), mijloace de iluminat (lumânarea, toiagul de ceară) şi de aprins focul (amnarul şi iasca, chibritul şi chiar bricheta), obiecte obişnuite pentru toaletă (săpun, pieptene, oglindă, briciul pentru bărbierit, batistă, prosop), obiecte şi unelte specifice omului călător (traista pentru merinde, bani în buzunare, băţul sau toiagul de sprijin), obiecte specifice numai unor morţi (ochelari, fluier la ciobani, păpuşă la mamele care lasă în urmă copii mici, cârja pentru invalizi, ţigări, brichetă pentru fumători) şi obiecte pentru dovedirea comunităţii de credinţă din care a făcut parte mortul (iconiţă sau pistornic pe piept, cruciuliţă).
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
