Pe 29 noiembrie, Hotel Central Plaza din Piatra-Neamț devine gazda unui eveniment emoționant și necesar, Festivalul Caritabil „Ella Suciu”, ediția a IX-a. Organizat de Asociația „Născută Înger”, festivalul își propune să aducă în atenția publicului situația dificilă a femeilor și fetelor aflate în situații de risc din județul Neamț, victime ale violenței domestice, mame singure și tinere fără sprijin.

Evenimentul nu este doar un gest caritabil, ci un apel la responsabilitate colectivă, un semnal de alarmă care ne îndeamnă să acționăm. Fondurile strânse în cadrul festivalului vor fi direcționate către crearea unei locuințe protejate pentru victimele violenței domestice, un refugiu sigur unde acestea pot găsi sprijin și consiliere. De asemenea, o parte importantă a fondurilor va fi investită în dezvoltarea unui proiect social amplu, menit să ofere hrană, locuri de muncă și, cel mai important, speranță celor aflați în nevoie.
Inițiativa a primit susținere puternică din partea Organizației Femeilor Liberale Neamț, care s-au alăturat demersului Asociației „Născută Înger”. „Ca femeie, ca om politic și ca om de administrație, consider că este datoria noastră morală și instituțională să fim alături de aceste cauze care nu mai pot fi amânate. Femeile din județul nostru merită mai mult decât compasiune. Merită siguranță, sprijin concret și șansa de a-și reconstrui viața”, a transmis Mihaela-Elena Isciuc, vicepreședintele Consiliului Județean Neamț.
Organizarea Festivalului Caritabil „Ella Suciu” reprezintă un pas important spre construirea unui sistem local de protecție reală pentru femeile și copiii vulnerabili. Inițiatorii își doresc să creeze un mediu sigur și propice dezvoltării, în care victimele violenței domestice și persoanele aflate în dificultate să poată beneficia de sprijin concret și să își construiască un viitor mai bun.
Participarea la Festivalul Caritabil „Ella Suciu” este o oportunitate de a face o diferență reală în viața celor aflați în nevoie. Fiecare donație, fiecare gest de sprijin contează și contribuie la construirea unei comunități mai puternice și mai solidare. În fața suferinței, nu putem rămâne spectatori, ci fiecare, putem fi parte din soluție.


