Credințe și practici populare
Divinitatea Calendarului popular legată de cultul focului şi al Soarelui care a preluat numele şi data de celebrare ale Sfântului Ignatie Teofanul (20 decembrie) din Calendarul ortodox este numită de români Ignat sau Ignatul Porcilor. Sacrificiul sângeros al porcului – substitut preistoric al spiritului grâului –, şi ritul funerar de incinerare (pârlitul porcului) în ziua de Ignat (lat. ignis = foc) sunt practici preistorice care supravieţuiesc în majoritatea zonelor etnografice româneşti.
Există argumente etnologice în sprijinul ipotezei că sacrificiul ritual al porcului se efectua primăvara, în perioada semănatului şi încolţitului bobului de grâu. Asemănător altor obiceiuri specifice Anului Nou celebrat primăvara (sorcova, obiceiul semănatului, pluguşorul), sacrificiul ritual al porcului a fost mutat de la echinocţiul de primăvară la solstiţiul de iarnă.
Credinţele, obiceiurile şi practicile magice referitoare la prevestirea morţii violente, prinderea şi înjunghierea victimei, semnele făcute pe corp (pe frunte, pe ceafă, pe spate), jumulirea părului pentru bidinele şi jupuirea pieii pentru opinci, pârlirea şi ciopârţirea corpului, grăsimea folosită la farmece, descântece şi prepararea unor leacuri, alimentele rituale preparate din diferite organe vitale ale animalului, formule magice sunt relicve ale sacrificiului, prin substituţie, ale zeului care moare şi renaşte anual la solstiţiul de iarnă, împreună cu timpul. Obiceiul este atestat pretutindeni în România.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
