Sărbătoarea de Sânziene este una dintre cele mai importante sărbători ale anului şi, cu siguranţă, cea mai importantă sărbătoare a verii. Legate de această zi, strămoşii noştri aveau mai multe credinţe şi obiceiuri.
Astfel, torţa aprinsă în unele zone etnografice în noaptea de Sânziene (23/24 iunie), care înfăţişează invincibilitatea Soarelui la solstiţiul de vară, este numită Făclia de Sânziene. Aceasta se confecţiona dintr-un lemn de brad uscat şi crăpat la un capăt, unde se îndesa şi se lega răşină şi surcele de molid cu fire de tort.
Seara, în ajunul zilei de Sânziene, flăcăii se adunau pe o înălţime din afara vetrei satului, se aşezau în formă de cerc, îşi aprindeau făcliile, se aliniau şi începeau să descrie rotocoale în aer cu flăcările aprinse, învârtindu-le de la răsărit la apus în timp ce strigau în cor:
«Făclia, măăă!…» Făclia era trecută printre picioare, lăsând impresia că feciorii sar peste foc sau călăresc un cal de foc. Când făcliile erau pe cale să se stingă, feciorii coboarau în sat şi împlântau făcliile în mijlocul livezilor.
Rotocoalele de foc obţinute prin rotirea făcliilor de Sânziene în direcţia mişcării aparente a Soarelui pe bolta Cerului în ziua cea mai lungă a anului exprimă bucuria oamenilor pentru victoria luminii asupra întunericului, a căldurii asupra frigului, a fertilităţii asupra sterilităţii, dar şi hotărârea flăcăilor de a ajuta astrul vieţii să se menţină la înălţimea atinsă pe cer la solstiţiul de vară.
Fumul şi mirosul puternic de răşină arsă, strigătele puternice în cor, arderea făcliilor şi împlântarea lor în grădini şi livezi alcătuiesc nucleul unui spectaculos ceremonial nocturn încărcat de acte rituale apotropaice, fertilizatoare şi divinatorii.
Valentin ANDREI,
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
(Sursă: Ion Ghinoiu, “Calendarul ţăranului roman. Zile şi mituri”)
