„De la Vacanțe plecam ca de la bunica de acasă!”
Oameni care au pus suflet pentru organizarea şi progresul Vacanţelor Muzicale
Ne-am propus de câteva zile să readucem în atenţia prietenilor Vacanţelor Muzicale personalități care au fost alături de Festival cu inima și cu fapta. Dintre ei, am ales pentru astăzi o familie de muzicieni care au venit la Piatra şi au pus umărul mai multe decenii la organizarea Festivalului.
Este vorba despre Tatiana Morosanu şi Alexandru (Dandu, pentru prieteni) Moroşanu. Tineri muzicieni la vremea debutului primei ediţii a Vacanţelor, soţii Moroşanu, aveau să ne declare prin 2009, s-au simţit aici ca la o a doua casă a lor. Atât de bine s-a armonizat profesia domniilor lor cu ceea ce s-a întâmplat la Vacanţele anilor ’70 şi ’80, încât ambele părţi au avut de câştigat.
Festivalul, un plus de valoare artistică, dar şi managerială, dat fiind spiritul intreprinzător şi novator al oaspeţilor stabiliţi pentru o bună bucată a vieţii lor la Iaşi. De partea cealaltă, familia Moroşanu avea să câştige destui prieteni, chiar prieteni apropiaţi, prietenii legate datorită Vacanţelor, precum şi admiratori ai artei muzicale care străbătea din muzica lor.
Amintirea unui violoncel magic
Unul dintre cei din urmă aveam să fiu şi eu. Acum mai bine de zece ani, soţii Moroşanu au fost invitaţi să susţină un recital în cadrul Stagiunii muzicale permanente. Evenimentul avea să aibă loc la Sala Tapiseriilor din cadrul Muzeului de Artă.
Era într-o primăvară devreme. Dimineaţă cu soare. Soare cu dinţi. Lumină multă, strălucitoare, dar rece. Cum Muzeul de Artă nu avea în acea vreme centrală termică, încălzirea sălii o făceam cu ajutorul a două aeroterme, plasate, dis de dimineaţă, în capetele opuse încăperii.
Ştiţi vorba aceea cu frecţia la piciorul de lemn. Cam aşa era şi în cazul nostru. Artiştii au sosit pe la unsprezece să repete programul pe care urmau să-l prezinte după-amiază. Am ieşit pentru a nu deranja intimitatea artistică de care aveau nevoie. Dar oaspeţii au cerut să las uşa de acces a Muzeului larg deschisă pentru ca soarele să mai încălzească ceva, ceva din spaţiu.
Am făcut câteva drumuri prin zona Muzeului (cred că cu afişe, invitaţii şi altele). La o trecere a mea prin dreptul uşii larg deschise am auzit sunetele tânguitoare ale violoncelului domnului Alexandru Moroşanu. Muzica m-a făcut să mă opresc instantaneu. Am zăbovit câteva minute bune cu atenţia trează. Nu mi se mai întâmplase să ascult cu atenţie violoncelul, instrument care era pentru mine, până atunci, unul oarecare.
Până atunci. A fost momentul îndrăgostirii mele de acesta. Operele lui Bocherini, dar mai ales „Dansul ţărănesc” al lui Constantin Dimitrescu, au devenit din acea zi pentru mine cele mai iubite compoziţii pentru violoncel.
Amintiri de la Vacanțe, cu Alexandru Moroșanu
– La capitolul amintiri de la Vacanţele Muzicale aş dori să o selectaţi pe cea mai dragă domniei voastre.
– Una dintre amintirile mai recente. Parcă acum doi ani. La un concert cu Orchestra Radio (dirijor Cristian Brîncuşi, n.r.), cînd eu am cîntat Boccherini şi m-am simţit, la intrarea pe scenă, de parcă am întinerit. Am văzut în atmosfera de la Teatrul Tineretului, oameni pe care îi ştiam de ani şi ani.
Bine, s-au mai schimbat. Dar ne cunoaştem, eu pe ei şi ei pe mine, de treizeci şi şase de ani. Mi s-a creat, în acel moment, o stare sufletească greu de descris. Efectiv, pe moment, am întinerit. O altă amintire dragă mie, era prin ’74, ’75, cam pe acolo, pe cînd eu predam, ca asistent al maestrului Gheorghe Hamza, muzică de cameră.
Am pregătit, aici, la Piatra, atunci, în acel an, un cvartet de studenţi. În cadrul acestei practici productive am reuşit ca în acea săptămînă de Vacanţe, şi datorită atmosferei degajate ce am găsit-o aici, să cînte un repertoriu de zece (!) cvartete. În şapte zile! Pe dinafară îl învăţaseră studenţii. Nu e lucru uşor.
Iar ca răsplată a muncii depuse de ei, la un concurs naţional, la Braşov, la puţin timp, a luat locul I. Lucru care n-ar fi fost posibil fără condiţiile de care am avut parte aici, la Piatra, la Vacanţe. Ni s-a pus totul la dispoziţie. Chiar, pentru drumul de plecare – plecam la concurs – ni s-a mai dat şi mîncare la pachet.
Ce mai… Mulţi ani, în tinereţea mea, am avut senzaţia că plec de aici ca de la bunica de acasă. Se întîmplau lucruri superbe. Şi se întîmplă şi azi. P.S.:în imagine e surprins un instantaneu dintr-un recital al soților Alexandru și Tatiana Morosanu la Vacanțele Muzicale ale anilor ’80, de la Sala Tapiseriilor (Muzeul de Artă din Piatra-Neamț), precum și muzicologul și istoricul Vacanțelor din perioada 1972 – 1988, Dora Maria David.
